86% din traderi pe piața valutară se așteaptă la profit și doar 30% reușesc

Chiar dacă piața Forex a devenit una controversată, câștigându-și o reputație nu tocmai bună din cauza mai multor factori, 86% din persoanele care s-au intersectat cu piața valutară, consideră că se poate de profitat pe termen lung din fluctuațiile pe pieţele financiare , dar până la urmă doar 30% reușesc.
Să revenim puțin la factorii care au dus domeniul tranzacționării într-o imagine nu tocmai bună, ca respectiv să cunoaștem de ce să ne ferim pentru a nu fi înșelați sau induși în eroare:

  • Stil viclenesc de promovare – cum se practică local de către unii brokeri înregistrați în zone off-shore, care pe plan mondial stau în lista neagră deja. Aceștea plasează anunțuri pe site-uri de recrutare (angajare în câmpul muncii) ca mai apoi prin tehnici agresive de vânzare, să prezinte către persoana interesată într-un loc de muncă, ca și cum o metodă simplă, sigură și fără risc de a obține venituri de sute sau chiar mii de euro pe lună 🙂 fară mari investiții. Realitatea e cu totul alta, deaceea aceste persoane înșelate pierd banii și intră în grupa dezamagiţilor în tranzacţionare. Ceea ce trebuie să recunoaștem, este că nu e vina instrumentelor financiare supuse tranzacționării, dar al brokerilor și celor care le permit să practice asemenea activități.
  • Al doilea factor este legat de materiale publicitare cu conținut care induce în eroare, cum ar fi: profituri garantate, siguranța financiară, venituri stabile s.a. Ceea ce este total greșit , fiindcă debutanţilor în tranzacționare trebuie de vorbit în primul rând de riscurile asociate tranzacționării, lucru totalmente neglijat de majoritatea brokerilor.

Cand ajunge vorba la împărtășirea rezultatelor din tranzacţionare, majoritatea sunt discreți, lucru și firesc fiindcă tu doar nu strigi în gura mare ce venituri și economii ai 🙂 corect? Iată de ce, fiecare trader este interesat într-o statistică reală legată de rata de succes în trading.
Probabil fecare a auzit că, 90% din traderi eșuează și doar 10% profită, în flat (miscare laterală a pieței) 70 % câștigă și 30% pierd sau că în trend mai mult de 95% pierd fiindcă nu realizează continuarea tendinței, dar cotează pe întoarcere chiar la etapa formării tendinței…!? Toate aceste date, nu au nici un calcul solid în spate , ci doar bazat pe o simplă statistică dintr-un grup restrâns de traderi retail. Iată de ce vom aduce câteva date statistice reale pentru a aduce o clarite în acest sens.
Desi prin mai multe cărți de specialitate se vorbește că o strategie bună trebuie să aducă în mediu 30-80% pe an, parerile traderilor sunt împarțite la capitolul așteptării profitabilității lunare din asemenea gen de activitate. Astfel peste 41% din traderi cred că lunar se poate de profitat mai mult de 10% ceea ce ar însemna că un trader își dublează contul în cel putin 10 luni. Fapt ce dovedește asumarea riscului exagerat astfel punându-și capitalul sub un risc ridicat.

Putem spune că aici un rol important îl joacă și instruirea parvenită din partea brokerului. De obicei, educația în domeniul tranzacționării este sponsorizată de către broker ceea ce înseamnă că vei primi informații legate de profitabilitate , neglijânduse cel mai important aspect al tranzacționării – RISCUL. Un studiu de specialitate ne spune că pentru a însuși în tranzactionare , 60% i se atribuie factorul psihologic (reacția noastră la situații tensionate, elucidarea factorului de gambling , dorința de a ne recupera ceea ce a fost închis în pierdere), 30 % risc management și doar 10% strategia de lucru. Atfel pentru a face un pas corect spre succes chair de la bun început, un trader trebuie să învețe din surse care nu au legătură directă cu brokerul, această educație este cu plată, dar în schimb calitatea este una semnificativă.

Studiul arată că doar 30% din traderii pieței valutare ajung să obtină profit lunar din tranzacționare.

La întrebarea de ce ați ales tranzacționarea pe piața valutară ca pe o sursă de a obține profit, parerile traderilor sunt împărțite. Vezi reprezentarea grafică de mai jos.

În concluzie putem spune că riscurile în tranzacționare nu trebuie subestimate și că înainte de a începe tranzacționare trebuie să analizăm serios CUM tranzacționăm și CU CINE tranzacționăm.

La „CUM tranzacționăm” este important de studiat riscurile asociate, să cunoaștem și să înțelegem de la bun început ce înseamnă tranzacționarea în marjă, ce este un plan de risc management sănătos și să practicăm suficient pentru a fi pregătiti să lucrăm pe un cont real. Sa ne orientam mai mult la experienţele noastre și nu ceea ce ni se spune din partea vânzătorului nr. 1 (brokerul) 🙂 .

La întrebarea CU CINE tranzacționăm, din nefericire în Republica Moldova nu prea se uită mulți, dar acest lucru este mai important ca primul. În primul rând pentru a progresa , brokerul tau trebuie să fie și partenerul tău de încredere. Trebuie să existe un interes comun şi nu un conflict de interese. Stiu ca no sa-ți placa, dar iți zic, peste 90% din brokerii care se promovează local, nu vor ca tu să câștigi. Apar intrebări, de ce ? cum sa aleg unul care sa-mi fie partener si nu unul care sa-mi vrea banii investiți?

Cea mai simplă metodă de a identifica calitatea unui broker, este de a nu atrage atenția la ceea ce zic reprezentanții acestora despre ei înseși și nici nu trebuie de atras atenție la imaginea brokerului pe piața locală, dar trebuie să ne uităm singuri pe saitul oficial și să vedem țara unde acesta este înregistrat, licențiat și reglementat.

Ca sa fie mai simplu o să aduc exemplu cu brokerul X si Y (as putea să dau și nume concrete, dar nu e loial 🙂 )

Brokerul X este înregistrat într-o ţară off-shore (Grenadines, Panama , BVI, New Zeland, Belize, Seychelles s.a.) şi Brokerul Y licențiat într-o țară cu reglementări financiare severe ( UK, SUA, Elveta sau orice tara din UE s.a.). Spre exemplu ambii brokeri falimentează sau acţionarii nu mai ajung la un inteles sau un mln de alte motive. Brokerul X anunță pe un forum că a intrat în insovabilitate de plată și aici sa terminat cu responsabilitatea față de investițiile tale :), însa Brokerului Y automat i se îngheaţă conturile segregate , unde stau fondurile clienților și în timp de 30 de zile lucrătoare, se lichidează toate datoriile față de client și numai după aceasta poate trece mai departe prin procedura de lichidare a companie. Aceasta vă ajută nu numai în cazul unui fliment dar la fel şi în cazul altor conflicte aparute între broker şi trader. Ca sa fie clar, brokerul licențiat în una din țările cu reglementare financiară solidă, poartă răspundere pentru fiecare mişcare pe graficele sale, pentru fiecare întârziere de plată, material publicitar afișat, sunet efectuat catre client s.a. La acest capitol vă putem propune brokeri de top , care are condiţii premium, acesta fiind înregistrat în UK și oferă suport chiar și în Republica Moldova. Desigur, nu este unicul broker credibil, sunt şi mulţi alţii doar că ceilalți nu oferă suport pentru clienții locali.

Cei care doresc o consultaţie legată de inițiere în piața Forex (de la zero), consultanța în a alege sau analiza condiţiile unui broker, sau pentru a analiza o strategie de tranzacționare , sunt încurajați să se înregistreze la o consultație gratuită în Chișinău.

sursa datelor statitstice: ForexDatasource.com, Aite Group, ForexMagmates.com valuewalk.com.

Recommended Posts

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *